Activitatea grupului de suport al părinților copiilor implicați în Programul DARE din s. Petropavlovca, r-l Sîngerei

La 25 iunie 2018, grupul de suport al părinților al căror copii sunt implicați în Programul DARE din s. Petropavlovca r-l Sîngerei, s-au întrunit pentru a ajuta grădinița din localitate. Astfel, în limita bugetului programului prevăzut pentru activități destinate suportului comunității, au fost procurate materiale, cu ajutorul cărora părinții au contribuit la reparația grădiniței.

Obiectivul Programului DARE constă în ajutorarea copiilor de a atinge scopuri personale şi educaționale în viață.  Copiii să crească fericiți și să devină adulți împliniţi și responsabili, capabili de a-și realiza la maxim potențialul lor în viață.

Abrevierea DARE provine de la primele litere ale cuvintelor D –Dream (vis), A – Achieve (a obține, a reuși), R –Realize (a realiza, a înțelege), E –Express (a exprima), ceea ce indică căile de realizare cu succes a proiectului:

încurajarea creativității copiilor;

aprofundarea implicării părinților în procesul de dezvoltare a copiilor;

implicarea în dezvoltarea copiilor a diverse grupuri ale societății civile.

Programul este implementat în 9 localități din Moldova, în România și Ucraina și este finanțat de Caritas Viena.