La data de 25 iunie a.c., în cadrul Liturghiei solemne, prezidate de Episcopul emerit de Linz, ES Ludwig Schwarz și în prezența Procuratorului Marelui Priorat din Austria Excelenței Sale Norbert Graf Salburg-Falkenstein, Diaconul Edgar Vulpe, Președintele Caritas Moldova a fost investit drept Cavaler al Ordinului Suveran de Malta, în treapta Grației Magistrale. Evenimentul s-a petrecut în castelul Mailberg, în prezența Cavalerilor Ordinului de Malta din Austria, numeroșilor credincioși, oaspeți și a altor invitați.
Despre istoria și prezentul, despre carisma și activitățile Ordinului Suveran de Malta ne va povesti Președintele Caritas Moldova, Diaconul Edgar Vulpe.
CARITAS MOLDOVA: În primul rând, Vă felicităm cordial cu acest eveniment inedit. Dumneavoastră ați devenit Cavaler, dar ce înseamnă a fi Cavaler al Ordinului Suveran de Malta?
DIACON EDGAR VULPE: Deseori, pentru a pătrunde în esența unui cuvânt mai puțin cunoscut, pentru a percepe corect semnificația lui e bine să atragem atenția la etimologia cuvântului respectiv. Așadar, una din primele semnificații a cuvântului ”cavaler” are origine străveche: în Imperiul Roman existau câteva clase sociale și una din acestea se numea ordo equester (cavalerie sau breasla călăreților), o clasă socială cu anumite privilegii și responsabilități care venea în succesiunea socială imediat după clasa senatorilor, ordo senatorius. Mai târziu, în Evul Mediu, în apusul și în centrul Europei, acest cuvânt a căpătat semnificația unui titlu nobiliar, conferit de regi, inițial pentru fapte de arme. A treia semnificație și cea mai importantă pentru mine se referă la investirea în rang de cavaler, care confirmă apartenența la un Ordin Cavaleresc.
Desigur, pe parcursul istoriei fenomenul cavaleresc în general a parcurs o evoluție importantă în ceea ce privește semnificația sa. Deseori, în opinia publică domină o percepere eronată cu privire la cavalerii Ordinului Suveran de Malta, prin exagerarea elementului unei ”clase” cu tot a parte, unei elite nobile, cu anumite elemente secrete și de mister, de un cerc închis a unor persoane influente, etc. Probabil aceste stereotipe, și mai ales statutul de suveranitate a Ordinului de Malta sunt folosite de anumite persoane care au și creat un număr de pseudo ”ordine de Malta” și de altă denumire, care profită și utilizează în scopuri meschine imaginea și chiar istoria Ordinului Suveran de Malta, dezonorând astfel vocația cavalerilor, în cel mai larg sens al cuvântului, și nu au nimic în comun cu îndeplinirea misiunii Ordinului nostru, care se află în strânsă comuniune cu Biserica Catolică Universală.
Ordinul de Malta este unicul Ordin Suveran, cu o istorie aproape de un mileniu, suveranitatea căruia este confirmată și recunoscută la nivel internațional de o mulțime de state.
Deci, faptul că am fost investit drept Cavaler al Ordinului Suveran de Malta se referă doar la apartenența mea la o comunitate religioasă și laică, membrii cărora își asumă anumite responsabilități și un anumit mod de viață în cadrul îndeplinirii misiunii lor, împărtășesc carisma și valorile Ordinului, respectă istoria și promovează activitățile de caritate în prezent, având doar un scop: propovăduirea Evangheliei, caritatea creștină, păstrarea și apărarea credinței și slujirea celor săraci; și toate acestea se înfăptuiesc în comuniune deplină cu Biserica Catolică Universală.
CARITAS MOLDOVA: Care sunt valorile principale ale Ordinului Suveran de Malta? În ce constă carisma particulă a cavalerului Ordinului de Malta ?
DIACON EDGAR VULPE: Întrucât se vorbește de un Ordin Cavaleresc, o particularitate deosebită pentru un cavaler o constituie promovarea virtuților proprii, care pe parcursul secolelor au rămas, practic, neschimbate: prudență, dreptate, tărie, curaj, cumpătare, caritate, răbdare, smerenie. Evident, pentru fiecare creștin sunt importante și, așa numite virtuți cardinale: credința, speranța și dragostea. Pentru un cavaler al Ordinului de Malta aceste valori devin un program personal de dezvoltare, de formare. Și în ceea ce face, acolo unde își îndeplinește misiunea și vocația lui, el este chemat totdeauna să acționeze reieșind din aceste virtuți.
CARITAS MOLDOVA: Cum a apărut și care sunt datele principale din istoria Ordinului de Malta?
DIACON EDGAR VULPE: Ordinul Suveran de Malta are o istorie glorioasă și, totodată, dramatică. Istoria însuși, dar mai ales, viața și moartea multor sfinți și martiri, cavaleri ai Ordinului, precum și numeroasele fapte eroice, asistența celor bolnavi și săraci, confirmă această afirmație. Deci, Ordinul de Malta își are rădăcinile în străvechiul Ordin al Cavalerilor Ospitalieri sau Cavalerii Sfântului Ioan de Ierusalim, înființat în jurul anului 1048 în Țara Sfântă. Sub conducerea fericitului Gerard, Ordinul a devenit o comunitate monastică, iar prin Bula papală a lui Pasquale al II-lea în anul 1113 a fost recunoscut ca ordin religios cavaleresc; a devenit un Ordin Militar atunci când a trebuit să-și apere spitalele proprii și pelerinii creștini veniți în Țara Sfântă. De la începutul secolului al XIV cavalerii Ordinului Sfântului Ioan de Ierusalim, cum se numeau pe atunci, au guvernat într-un mod suveran și independent insula Rhodos, cea mai mare în Marea Egee (actuala Grecie). Din acel timp Ordinul a căpătat statutul său de suveranitate și a început să se numească drept Suveran. Însă, în anul 1523, după asediere de șase luni și luptă crâncenă împotriva armatei Imperiului Otoman, cavalerii Ordinului au fost nevoiți să părăsească insula. Admirând eroismului apărătorilor, sultanul Suleiman a acceptat retragerea cavalerilor rămași în viață cu onoruri militare. În 1530 Împăratul Sfântului Imperiu Roman Carol al V a cedat Ordinului într-o posesie suverană insulele Malta. De pe atunci denumirea deplină a Ordinului a devenit respectiv Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodes și de Malta. În varianta scurtă – Ordinul Suveran de Malta sau Ordinul de Malta. Prin urmare, denumirea completă a Ordinului reflectă și etapele cruciale din istoria sa. La mijlocul secolului XVI Ordinul Suveran de Malta a contribuit decisiv la oprirea expansiunii otomane în Europa. Iar victoria celebră din 1571 în bătălia de la Lepanto împotriva armatei otomane este nu doar un simplu fapt din istoria glorioasă a Ordinului, dar și un nou început pentru întreaga civilizație creștină. Sub ocrotirea și guvernarea cavalerilor Ordinului, Malta a devenit un punct de referință în asistența medicală și ajutoarea celor nevoiași, în știință, cultură și artă. Doar un singur episod interesant: cavalerii maltezi au organizat un spital ”Sacra Infermeria” care îngrijea concomitent peste 900 de bolnavi. În anul 1798 armata franceză condusă de generalul Napoleon Bonaparte a forțat cavalerii să părăsească insula Malta. Iar din anul 1834 sediul Ordinului se află la Roma: imobilele deținute de Ordinul Suveran de Malta în capitala Italiei se bucură de un regim de extrateritorialitate asemenea reședințelor diplomatice ale altor state.
CARITAS MOLDOVA: Care este natura și misiunea Ordinului Suveran de Malta?
DIACON EDGAR VULPE: Ordinul de Malta este cea mai veche instituție din Europa occidentală, bine-cunoscută în întreaga lume pentru operele sale de caritate, pentru asistența celor bolnavi și a celor săraci, pentru intervențiile sale în soluționarea diferitelor situații excepționale, precum ar fi calamități naturale, asistență oferită refugiaților și tuturor celor care suferă în urma conflictelor armate și altele. Activitatea caritabilă a Ordinul se desfășoară în 120 de țări pe toate continentele lumii. Membrii Ordinului Suveran de Malta aparțin Biserici Romano-Catolice și, în misiunea slujirii celor bolnavi și nevoiași, se inspiră din mesajul evanghelic a lui Cristos, trăind vocația lor după motoul ”Tuitio Fidei et Obsequium Pauperum” – ”Apărarea credinței și slujirea celor săraci”. Ordinul Suveran de Malta este un ordin religios, de natură tradițional nobilă, militar-cavalerească. Ordinul este subiect suveran de drept internațional care își desfășoară activitatea sa în conformitate cu “Cartea Constituțională” și “Codul Ordinului”, revizuite in 1997. Din data de 11 martie 2008 al 79lea Principe și Mare Maestru al Ordinului Suveran de Malta este Alteța Sa Eminentisimă Fra` Matthew Festing, originar din Marea Britanie.
Membrii Ordinului Suveran de Malta aparțin Biserici Romano-Catolice și, în misiunea slujirii celor bolnavi și nevoiași, se inspiră din mesajul evanghelic a lui Cristos, trăind vocația lor după motoul ”Tuitio Fidei et Obsequium Pauperum” – ”Apărarea credinței și slujirea celor săraci”.
În sfera politicii internaționale, Ordinul Suveran de Malta este neutral, imparțial și apolitic. Reieșind din aceste caracteristici, Ordinul deseori poate fi chemat de alte state pentru intermedierea unor dispute între părți.
Ordinul Suveran de Malta întreține relații diplomatice bilaterale cu 106 țări din lume, relații oficiale cu 6 țări la nivel de ambasade, precum și menține relații multilaterale cu Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană și principalele organizații internaționale. Ordinul Suveran de Malta are misiuni permanente de observator pe lângă ONU (la New York, Geneva și Viena), precum și în cadrul agențiilor specializate ale Organizației Națiunilor Unite. De asemenea, delegațiile și reprezentanțele Ordinului Suveran de Malta activează în cadrul multor altor organizații internaționale. Prin ambasadorii și reprezentanții săi diplomatici Ordinul contribuie la ajustarea politicilor internaționale, implicându-se activ mai ales în apărarea drepturilor omului și a demnității umane, ocrotirea sănătății și securitatea alimentară. Ordinul Suveran de Malta participă în cadrul consultărilor la nivel internațional pentru a evidenția posibilele parteneriate și soluții concrete în domeniul asistenței sociale și medicale, precum și intervenirii în cazuri excepționale.
CARITAS MOLDOVA: Cine sunt membrii Ordinului Suveran de Malta?
DIACON EDGAR VULPE: În primul rând, membrii Ordinului sunt creștini catolici, care cu fidelitate urmează în viața lor învățătura Bisericii și contribuie la realizarea misiunii Ordinului în apărarea credinței și ajutorarea celor mai nevoiași. Membrii Ordinului, care provin din diferite țări, pot fi și bărbați, și femei, numiți, după caz ”cavaleri”, ”capelani”, în cazul preoților, și ”dame”. Tradițional, membrii Ordinului proveneau din familii nobile și aristocrate, totodată, în epoca modernă această regulă a evoluat spre o nobilitate de spirit și comportament.
Există trei clase specifice, care reflectă angajamentul și vocația fiecărui membru al Ordinului de Malta: Cavalerii Justiției și Capelani Conventuali – sunt de fapt persoane consacrate care, în slujirea Evangheliei, depun voturi de sărăcie, castitate și obediență; clasa a doua o constituie membrii Ordinului care depun promisiunile de obediență de a trăi în conformitate cu principiile evanghelice și valorile Ordinului, și care sunt divizați în trei categorii; clasa întâi este divizată în alte șase categorii. Categoriile menționate reflectă, în primul rând misiunea și angajamentul concret al fiecărui membru. Totodată, reieșind din natura Ordinului, care este concomitent ”suveran, militar și ospitalier”, anumite elemente a unei ierarhii militare persistă și în structura organizatorică a Ordinului de Malta.
Ordinul Suveran de Malta este organizat în 12 Priorate și 47 asociații naționale, care gestionează sute de spitale și centre sociale, și își realizează misiunea sa prin multiple structuri caritative, naționale și internaționale, inclusiv și prin 133 misiuni diplomatice. Malteser International este agenția umanitară internațională a Ordinului de Malta, recunoscută pentru intervențiile sale eficiente în soluționarea problemelor parvenite din cauza situațiilor excepționale, calamităților naturale sau cataclismelor tehnogene, epidemiilor, conflictelor militare și altor crize de proporții. O particularitate deosebită o Ordinului de Malta sunt voluntarii săi numeroși, organizați în diverse asociații și servicii sociale.
CARITAS MOLDOVA: Cum poți deveni Cavaler al Ordinului Suveran de Malta?
DIACON EDGAR VULPE: Ca și oricare vocație de ordin spiritual, este vorba despre o chemare și o misiune. Calitatea de membru a unei comunități religioase nu poate fi comparată cu calitatea de membru a unei asociații obștești, de exemplu. Prin urmare, nu e posibil să devii membru al Ordinului de Malta doar din propria dorință și din propria inițiativă. Calitatea de membru al Ordinului de Malta nu este o distincție pentru anumite merite și nu poate fi moștenită; este un angajament moral și o vocației spirituală. Desigur, există anumite precondiții care, de fapt reflectă într-un mod simplu și evident posibilitățile de realizare a vocației respective și corespunderea anumitor cerințe. De exemplu, candidații trebuie să aparțină Bisericii Catolice și să urmeze fidel învățătura sa, starea și modul lor de viață trebuie să corespundă valorilor morale creștine și anumitor prevederi canonice. Însă în primul rând, este vorba despre o vocație de ordin spiritual, care prevede un anumit discernământ împreună cu superiorii respectivi și un angajament responsabil.
CARITAS MOLDOVA: Cum ați devenit Dumneavoastră Cavaler al Ordinului Suveran de Malta?
DIACON EDGAR VULPE: Toate sunt providențiale… Relațiile diplomatice între Republica Moldova și Ordinul Suveran de Malta au fost stabilite la 5 mai 2001. Evident, de pe atunci au fost stabilite și relații de comuniune frățească a Ordinului Suveran de Malta, reprezentat de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar în Republica Moldova, ES Peter Canisius von Canisius, cu Biserica Romano-Catolică din țara noastră. Ordinul de Malta a fost totdeauna receptiv la apelurile Preasfințitului Anton Coșa, Episcop romano-catolic de Chișinău, pentru ajutorarea celor săraci. Treptat, aceste relații între Biserica noastră locală s-au dezvoltat și au evaluat într-un proiect concret, o Cantină socială a Ambasadei Ordinului Suveran de Malta pentru cei săraci care oferă lunar peste 2000 de prânzuri calde celor nevoiași, persoanelor singuratice în etate. Cantina funcționează în cadrul instituției diecezane de caritate ”Casa Providenței”.
Împărtășind valorile Ordinului, la data de 7 martie 2014, în cadrul unei Sfinte Liturghii celebrate în capela Palatului episcopal al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, Episcopul de Chișinău PS Anton Coșa a devenit Capelan Conventual al Marei Cruci ad honorem al Ordinului Suveran de Malta.
Cât privește, propriu zis, primirea mea în Ordinul de Malta, pot preciza că în vara anului 2014 am acceptat propunerea și în urma anumitor clarificări, precizări, consimțământului din partea Episcopului, recomandării din partea Ambasadorului Ordinului Suveran de Malta în Republica Moldova, decizia privind calitatea mea de membru al Ordinului de Malta a fost primită de Principele și Marele Maestru împreună cu Consiliul Suveran al Ordinului, după care a urmat și investitura respectivă – un rit special petrecut în cadrul Liturghiei festive în castelul Mailberg în Austria. Deci, în calitatea mea de cavaler al Ordinului de Malta, eu fac parte din Marele Priorat al Austriei, care unește peste 400 de cavaleri. Mă bucur foarte mult că în cadrul investiturii mele a participat și Doamna Barbara Wolf, partenerul și prietena noastră fidelă din Caritas Viena.
CARITAS MOLDOVA: În cadrul investiturii în treapta de Cavaler al Grației Magistrale, Dumneavoastră ați primit și Crucea Cavalerului al Ordinului de Malta. Ce înseamnă această distincție?
DIACON EDGAR VULPE: În primul rând, Crucea cavalerului de Malta nu este o distincție sau o decorație. Da, este un semn de onoare pentru mine, care totodată este drept semn vizibil al slujirii în noua mea calitate, asumându-mi obligația responsabilă de a promova carisma și valorile Ordinului de Malta pentru binele celor nevoiași. În general, pentru noi, creștinii, crucea are o semnificație vitală reieșind din adevărul credinței noastre despre valoarea salvifică a Crucii lui Cristos, prin care toată omenirea a fost mântuită. Prin urmare și crucea malteză are o semnificație foarte profundă. De exemplu, din secolul XIII semnul distinctiv al Ordinului a devenit Crucea alba pe fonul roșu – simbol al castității. Forma octogonală a crucii malteze reprezenta inițial, pe de o parte, 8 virtuți cavalerești – credința, caritatea, adevărul, justiția, sfințenia, curaj, sinceritatea și răbdarea, iar, ceva mai târziu – opt părți universale a spațiului (nord, vest, sud-vest, etc.), care reprezentau 8 state principale din Europa feudală de pe atunci: Auvergne, Provence, Franța, Aragon, Castilia și Portugalia, Italia, Bavaria (cu restul Germaniei), Anglia (împreună cu Scoția și Irlanda). Iar 4 direcții principale ale crucii reprezentau pentru cavalerii Ordinului virtuțile creștine – prudență, dreptate, tărie și cumpătare.
Pe parcursul istoriei elementele simbolice ale crucii malteze au avut și alte interpretări spirituale, una din care poate fi considerată drept evanghelică – 8 capete ale crucii ne reamintesc despre cele opt Fericiri, despre care ne-a povestit Isus în Evanghelie, pe care cavalerul maltez este chemat să le trăiască în permanență: ”Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiați. Fericiți cei blânzi, pentru că ei vor moșteni pământul. Fericiți cei cărora le este foame și sete de dreptate pentru că ei se vor sătura. Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire. Fericiți cei curați la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu. Fericiți cei persecutați din cauza dreptății, pentru că a lor este împărăția cerurilor” Mt 5, 3-10.
În ansamblul celor menționate se poate percepte ce înseamnă pentru mine Crucea mea a Ordinului Suveran de Malta. Evident, acest semn distinctiv are pentru mine și o semnificație profund spirituală, și anumite aspecte importante cu o conotație simbolică.
CARITAS MOLDOVA: Cunoaștem că sunteți căsătorit acum 25 de ani și aveți trei copii, sunteți Diacon permanent al Bisericii Romano-Catolice, aveți multiple responsabilități în cadrul Episcopiei de Chișinău, coordonați diverse activități caritative, deseori publicați articole spirituale sau religioase și acum ați devenit cavaler al Ordinului de Malta. În îndeplinirea acestor misiuni, nu apar contradicții sau chiar neplăceri?
DIACON EDGAR VULPE: Toate vocațiile și misiunile menționate, în pofida diferențelor evidente, se complementează. Totul depinde de atitudinea mea și a celor din jurul meu de a păstra un echilibru, o armonie între ele, în așa fel, încât încercarea mea de a atinge un rezultat într-un domeniu să nu contravină celorlalte aspecte. Evident, ar fi imposibil de atins acea pace interioară la care tindem cu toții, fără un suport divin. Cum a spus Isus: ”Pentru oameni acest lucru este imposibil, dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile” Mt 19, 26. Omul nu este ceea ce face, ceea ce posedă sau chiar ceea ce gândește. În primul rând omul este, pentru că el împărtășește existența Lui Dumnezeu – unica realitate autentică. Toate acțiunile sau inacțiunile noastre, toate ce le putem poseda sau nu le posedăm, toate gândurile noastre sau lipsa lor, toate acestea sunt determinate de esența noastră spirituală. De această atitudine și percepere depinde însuși calitatea vieții! Aduceți-vă aminte de Fericirile de pe Munte… Deci, credința și încrederea în Isus, viața contemplativă, conștiința clară, Sacramentele Bisericii, Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciunea sunt pentru mine acele repere fundamentale fără de care nu ași putea trăi fericit. Toate celelalte, inclusiv vocațiile menționate, derivă din această convingere.
CARITAS MOLDOVA: Care sunt planurile de viitor pentru Caritas Moldova, reieșind din perspectiva unei mai largi colaborări cu Ordinul de Malta?
DIACON EDGAR VULPE: Caritas Moldova și Ordinul de Malta, deși natura lor este diferită, au împreună anumite tangențe, care pot fi dezvoltate într-un parteneriat mai solid. Mă refer, în primul rând la Evanghelia, care ne inspiră, la Biserica Catolică, care ne unește și la beneficiarii noștri comuni: cei mai nevoiași, bolnavi, săraci, singuratici și abandonați. Reieșind din acești trei piloni se pot analiza anumite perspective care actualmente se definesc într-o activitate precisă. Planul strategic Caritas Moldova pentru următorii ani va reieși din prioritățile social-pastorale ale Bisericii noastre locale și se va inspira de cuvintele Mântuitorului: ”am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau, am fost străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat, bolnav și m-ați vizitat, am fost în închisoare și ați venit la mine” Mt 25, 35-36. În acest sens, misiunea Caritas Moldova este comună cu misiunea umanitară a Ordinului Suveran de Malta, și aceasta ne încurajează să credem într-un parteneriat de lungă durată.
CARITAS MOLDOVA: Vă mulțumim pentru un dialog interesant și Vă dorim în continuare perseverență coerentă și har în realizarea misiunii Dumneavoastră!