Seminar interactiv de coaching și mentorat în educația copiilor

 În perioada 29-30 iunie 2018 în incinta Centrului Social Caritas Moldova din Chișinău a avut loc un seminar de instruire privind metodele moderne în domeniul educației, la care au participat 17 profesori și asistenți sociali din cadrul Programului DARE.

IMG_5992

Scopul seminarului a fost îmbunătățirea competențelor specialiștilor din organizațiile neguvernamentale, în domeniul educației copiilor prin metode moderne prin aplicarea instrumentelor de coaching și mentorat, precum și dezvoltarea aptitudinilor părinților pentru o mai bună înțelegere cu copiii.

IMG_5993

Seminarul a fost susținut de Natalia Romanenco, psiholog și trainer din Ucraina, care a familiarizat participanții cu privire la teoria generațiilor, au fost analizate zonele problematice în relațiile „părinți-copii”,  toate acestea pentru a obține instrumente eficiente de comunicare, soluționare a conflictelor, și de depășire a situațiilor stresante.

Programul DARE este inițiat de Caritas Viena și are ca scop lucrul cu copii, părinții acestora și instituțiile de învățământ pe care le frecventează. La seminar au participat reprezentanți ai organizațiilor ce implementează acest program în Republiuca Moldova: Fundația de Binefacere Caritas Moldova, Fundația Regina Pacis și Misiunea Socială Diaconia.