În 2003, la inițiativa Parohiei Romano-Catolice Sf. Iosif, în or. Rîbnița a început munca de reeducare şi resocializare a  copiilor  cu probleme de comportament şi a adolescenţilor delicvenţi.  Caritas Moldova, cu sprijinul Caritas Suedia, a deschis în luna octombrie un Centru de zi pentru copiii aflaţi în situaţie de risc, provenind din familii vulnerabile sau needucogene.  Găsind la Centru atenție si grijă, lucruri care le-au lipsit în familie, aceştia s-au ataşat foarte curând de educatorii de aici. Treptat, copiii şi-au schimbat şi comportamentul defectuos, fiind antrenaţi în activităţi interesante şi utile pentru ei. Pe parcursul desfăşurării proiectului, Centrul a contribuit la integrarea socială  a  elevilor din internat. La recomandarea școlilor locale, li s-a oferit sprijin copiilor care provin din familii defavorizate. În 2005 proiectul obţine finanţare  de la Fundația Erste, Kamenski și Caritas Viena. În prezent, Centrul este deschis pentru toate categoriile de beneficiari ai comunităţii, pentru integrarea și dezvoltarea eficientă a tuturor copiilor.

Scop: Prevenirea abandonului școlar, integrarea socială a copiilor din familii vulnerabile din or. Rîbnița, socializarea copiilor instituționalizați și a copiilor rămaşi fără tutelă din cauza migrației părinţilor.

Perioada de implementare: 2003- prezent

Beneficiarii: Copii din familii social – vulnerabile, cu vârste cuprinse între 7-16 ani.

Metode de realizare:

  1. Asistență în efectuarea temelor pentru acasă
  2. Cursuri de utilizare a calculatorului
  3. Ocupații pe grupuri de interese, atelier de croitorie, lucru manual
  4. Consiliere psiho-socială și educație moral- spirituală
  5. Asistență medicală primară
  6. Jocuri  interactive, organizarea excursiilor, participarea la competiții sportive
  7. Organizarea taberelor de vară
  8. Asigurarea unei mese calde

Realizări:

Timpul petrecut de copii în Centrul de zi i-a ajutat să devină mai activi, mai veseli, mai comunicativi, și-au dezvoltat încrederea în forţele proprii şi spiritul de independenţă. 37de copii, lunar au primit o masă caldă, suport în pregătirea  temelor pentru acasă, lecții facultative de limbă engleză și română și lucrul la calculator (învățarea utilizării diverselor programe, pregătirea prezentărilor, colajelor, crearea filmulețelor, etc.). 12 copii și-au îmbunătăţit nivelul performanțelor școlare, datorită suportului oferit la îndeplinirea temelor de acasă. 10 copii au luat  ore de pictură, 20 – de modelare, 13 – de programare, 22 beneficiari au frecventat atelierele de lucru manual, învăţând să  confecţioneze jucării, felicitări, suvenire, utilizând materiale reciclabile, aplicând diverse tehnici, 7  – și-au dezvoltat abilitățile muzicale. Pe parcursul anului 2013, copiii au fost antrenaţi în activităţile cercului dramatic, activităţi care  le-au dezvoltat  creativitatea și abilitățile de comunicare. În cadrul orelor de educaţie moral-spiritulă şi a celor de educaţie civică copiii, adolescenţii au acumulat deprinderi de viață, au redobândit  încrederea  în ei înșiși și în viitorul lor.

Ei s-au implicat activ în acţiunile de  caritate, organizate de Crăciun, Paște, Ziua Bolnavului, etc., timp  în care și-au realizat lucrările confecționate manual. Cu banii adunați,  au pregătit pachete alimentare pentru vârstnicii  țintuiți la pat.

În perioada de vară, a fost organizată o tabără pentru copiii din Centrul de zi, în care s-au odihnit şi  elevi din cartierele învecinate. A funcționat  și o tabără interculturală la  Ochakov, Ucraina, în care si-au petrecut vacanţa 10 copii din Moldova, beneficiari ai Centrului.  În cadrul celei dintâi  tabere, copii au avut posibilitatea să călătorească cu vaporul pe râul Nistru, să viziteze locuri pitoreşti, astfel să-şi  cunoască mai bine plaiul natal. În cazul taberei de la Ochakov, s-a produs un schimb cultural între elevii ucraineni şi cei din Moldova. Copiii care s-au odihnit în tabere au avut parte de excursii, activităţi sportive şi distracţii plăcute, care le-au creat buna dispoziţie, făcându-se astfel  memorabile pentru totdeauna.

Donator: ERSTE Foundation, Komensky Fond, Caritas Viena

Noutăți

Beneficiarii Centrului Social Caritas din orașul Râbnița s-au implicat într-o nouă activitate – „SERA”, în cadrul proiectului „Centrul de zi pentru bătrâni, Râbnița”

Anul acesta, beneficiarii Centrului Social Caritas din orașul Râbnița și enoriașii de la Parohia Romano-Catolică „Sfântul Iosif” s-au implicat într-o nouă activitate – „SERA”, în cadrul proiectului „Centrul de zi pentru bătrâni, Râbnița” susținut...

Citește totul...