Interviu acordat redactorului șef al postului „Radio Maria”, Alexei Pirogov
La 1 noiembrie 2017 Dl Andrei Bolocan, directorul Fundației Caritas Moldova, aflându-se într-o vizită de lucru la Sankt- Petersburg, a acordat un interviu redactorului șef al postului „Radio Maria”, Alexei Pirogov.
*Redăm mai jos conținutul interviului într-o traducere liberă.„Radio Maria” este un post de radio internațional ce deține o grilă de programe de promovare a credinței catolice, înființat în 1983 în una din parohiile locale din provincia italiană Como. Acest post de radio are scopul de a evangheliza și de a ajuta laicii să se roage in timpul Liturghiilor. În anul 1987 a fost înființat colectivul de colaboratori al postului „Radio Maria” compus din preoți și laici. Din anul 1990 „Radio Maria” a început difuzarea emisiunilor și în alte țări. „Radio Maria” este ajutat de voluntari și este întreținut financiar de radio-ascultători. „Radio Maria” își difuzează emisiunile pe toate continentele, în circa 40 de țări. În Europa, „Radio Maria” este prezent în 16 țări (Rusia, România, Ucraina, Polonia, Bielorusia, Austria, Germania ș. a.). În Rusia „Radio Maria” are o diversă grilă de programe: 30 % dintre ele prezintă emisiuni cu un conținut pur religios, inclusiv transmisiunea în direct a liturghiilor (catolice și ortodoxe); 30% – emisiuni culturale; 30% – emisiuni ce reflectă activitatea din sferele sociale și, evident, muzică creștină.
Alexei Pirogov: Să discutăm despre caritate. În țara noastră este foarte cunoscută activitatea Caritas-ului din Sankt Petersburg. Îmi amintesc de un muzicant care a primit un apartament încă în anii de după „Perestroică” și, în același timp, a pierdut locul de muncă. Și, iată, el m-a întâlnit și mi-a spus: „Vreau să îți spun mulțumesc, deoarece ești catolic.” „Dar de ce pe mine?” – l-am întrebat. „Pentru Caritas. De doi ani nu reușeam să mă angajez. Nu aveam cu ce să-mi amenajez apartamentul. Doi ani de zile am mers cu bidonul la cantinele Caritas. Nu îmi este rușine să-mi amintesc despre faptul că eu doi ani am supraviețuit datorită Caritas-ului.” De aceea, activitatea Caritas-ului este bine-cunoscută locuitorilor orașului Sankt Petersburg. Și aș vrea să aflu de la dumneavoastră, dle Andrei, fiind în calitate de director, cu ce se ocupă Caritas Moldova? Cum evoluează activitatea? Cum a fost fondat?
Andrei Bolocan: Mulțumesc pentru întrebare. Mai întâi de toate, doresc să vă mulțumesc, Alexei, pentru această întâlnire, pentru că mi-ați făcut cunoștință cu „Radio Maria” și colectivul său. Și asta mă face să meditez asupra multor lucruri, inclusiv de ce în Republica Moldova încă nu există acest post de radio. Caritas în Moldova, de asemenea este o organizație destul de cunoscută. Fundația de Binefacere Caritas Moldova a fost fondată în anul 1995 de către episcopul de Chișinău, Preasfinția Sa Anton Coșa. Avem patru direcții strategice de activitate. Prima dintre ele – asistență pedagogică și ajutor social pentru copii și tineri din familii social vulnerabile. A doua – Asistență medico-socială la domiciliu. A treia direcție de activitate – sunt persoanele fără adăpost. Activitatea noastră progresează nu numai datorită muncii pline de abnegație a angajaților, voluntarilor, ci și datorită donațiilor ce le avem din partea partenerilor noștri europeni. Donatorii noștri sânt, în primul rând: Caritas Viena, Caritas Austria, Caritas Germania, Caritas Cehia, Caritas România, Caritas Polonia. Desigur, activitatea noastră se bazează pe principiile fundamentale creștine. Da, suntem o organizație catolică, dar noi nu uităm că ne desfășurăm activitatea într-o țară ortodoxă, și noi, în nici un caz nu diferențiem beneficiarii noștri din motive religioase, politice sau oricare altele. Ne desfășurăm activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în Transnistria. Am creat relații de colaborare cu autoritățile locale. Și pe malul drept al Nistrului, și pe cel stâng avem Centre de Zi pentru Copii din familii dezavantajate. În Bălți, pe malul drept al râului Nistru și în Tiraspol, pe malul stâng – Centrul „Petrușca” care funcționează foarte bine. Avem Centre pentru Copii și în localitățile Rașcov, Sloboda-Rașcov, Râbnița. De asemenea, dispunem de un Cămin de Noapte pentru persoane fără adăpost “Sfântul Ștefan”, care a fost deschis datorită susținerii financiare și spirituale ale Cardinalului de Viena, Em. Sa Christof Schonborn. Până în momentul de față încă continuă susținerea financiară din partea Caritas Viena. În acest cămin zilnic sunt găzduiți 20-30 de persoane. Persoanele fără adăpost care se adresează după ajutor la cămin, trec mai întâi de toate controlul medical, sunt examinați de boli infecțioase ca tuberculoza, sifilis, boli dermatologice. Căminul are dușuri, haine curate și lenjerie de pat. Noi le oferim un dejun și o cină caldă, iar asistentul social îi ajută pentru a se reintegra în familie și societate. Dacă este necesar, le căutăm rudele și le îndemnăm să îi ia în îngrijire. În principiu, avem rezultate destul de bune. A patra direcție este Îngrijirea bolnavilor la domiciliu. Nu este un secret faptul că multe persoane pleacă la muncă peste hotare, inclusiv în Rusia. Mulți pleacă în Europa. Tinerii pleacă, iar bătrânii rămân fără sprijin. Deseori se adresează după ajutor, vecinii acestor persoane singuratice ne sună și ne spun că pe cutare adresă trăiește un bătrân abandonat, are nevoie de ajutor. Și asistentul social de la Caritas merge la fața locului și studiază situația. De asemeni, această persoană este vizitată și de asistentul medical de la Caritas Moldova, care efectuează recomandările doctorului. Iar, lucrătorul social ajută și în ceea ce privește asistența sanitară – efectuarea și menținerea curățeniei la domiciliu a bolnavilor, bătrânilor singuratici. Dacă este necesar le pregătește și mâncare și îl ajută să mănânce. Caritas Moldova este deja foarte cunoscută, la fel cum este Crucea Roșie. Când cineva spune Caritas are în vedere cine vine să ajute.
Alexei Pirogov: Dvs. sunteți medic de profesie. Vă ajută specialitatea dvs. să lucrați la Caritas?
Andrei Bolocan: Da, mă ajută. munca medicului este să ajute pe cel suferind. La Universitatea de Medicină ne învățau să lucrăm înflăcărați, încât să luminăm și pe alții. Ne-au învățat să lucrăm ca și medicii ruși din timpurile țariste care tratau nu numai corpul fizic, dar și sufletul omului. Doctorul intra în familie, cunoștea situația și scria nu numai medicamentele necesare dar dădea și sfaturi utile cum să rezolve o problemă sau alta. În acest sens și lucrătorul social este un doctor care ajută un suferind.
Alexei Pirogov: În prezent este în proces de pregătire beatificarea doctorului Friedrich Haass. Acest medic tocmai ne arată un exemplu că medicul nu tratează doar bolile fizice, dar și multe din suferințele sufletești, inclusiv a celor care nu sânt religioși. Eu cred că Caritas-ul este o organizație care propovăduiește milostivirea. Asta este foarte important, in deosebi acum, când în lume totul se compară în bani.
Friedrich Haass s-a născut în Köln în anul 1780. În 1806 s-a mutat în Rusia. A lucrat ca medic pentru bolnavii din închisori. Fiind o persoană profund religioasă. Haas a militat pentru drepturile condamnaților la accesibilitatea Sfintei Scripturi, la rugăciune, spovedanie și împărtășanie. Datorită cererilor depuse de Dr. Haass pentru deținuți, au început să se facă Liturghii în închisori. El a militat pentru abolirea dreptului proprietarilor de a expulza țăranii iobagi; a obținut să fie făcute cătușe mai comode pentru deținuții bolnavi, bătrâni sau copii și a negociat facilitarea transferului prizonierilor. “Grăbiți-va să faceți bine!” – spunea dr. Haass. Fiind un puternic catolic, Dr. Haass, a ajutat oamenii de diferite naționalități, religii și culturi. În prezent, Friedrich Haass este studiat pentru a fi ridicat la rang de sfânt.
*Interviul integral îl puteți audia pe Site-ul Postului „Radia Maria” din Sankt Petersburg.