Tabăra de vară- de la distracție la dezvoltare

Tabăra de vară este un loc unde copiii nu trebuie să-și facă griji cu privire la ”statutul” lor, la mediul de unde provin sau la ”like-urile” pe care le primesc sau nu pe Facebook. În schimb tabăra de vară e locul unde vor învăța să crească, să râdă, să concureze, să interpreteze, să alerge, să cânte, să danseze, să se joace și să devină un prieten.

36915653_1032152783601139_6469173904098197504_o

Începând cu 2017, aproximativ 1100 de copii și tineri aflați în situații de risc sau cei care provin din familii social vulnerabile  au participat și vor participa în taberele de vară organizate de către Caritas Moldova,  în diferite locații. Chiar dacă fiecare vară este diferită, tabăra reprezintă o experiență puternic pozitivă, cu multe beneficii pentru copii.

Noi credem că tabăra de vară ar trebui să fie atât distractivă cât și de formare, atât captivantă cât și de susținere, atât provocatoare cât și plină de satisfacții. Din acest motiv, Caritas Moldova are un personal extrem de motivat, instruit și entuziast, gata să ofere o gamă largă de activități creative, activități în aer liber și activități ce încurajează copiii să aibă noi experiențe.

În perioada iunie-iulie 2018 au fost organizate tabere de vară în Ungheni, Chișinău, Petropavlovca, Bălți, Râbnița, Rașcov, Sloboda-Rașcov, Bender cu sprijinul Kindermissionswerk și a partenerilor  de implementare:

  • Parohia “Providența Divina”, Chișinău;
  • Parohia “ Sfânta Ana”, Ungheni;
  • Sucursala Parohia “Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, Petropavlovca;
  • Parohia „Sfinții Arhangheli”, Bălți;
  • Parohia “Înălțarea Sfintei Cruci”, Bender;
  • Parohia “Preasfânta Inimă a lui Isus”, Stăuceni;
  • Parohia “Sfântul Iosif”, Rîbniţa;
  • Parohia “Sfânta Marta”, Slobozia Raşcov;
  • Parohia “Sfântul Caetan”, Raşcov.

Acest proiect reprezentă o oportunitate pentru Caritas Moldova de a crea un mediu favorabil în zonele rurale și urbane, unde copiii și tinerii își pot dezvolta talentele și pot îmbunătăți sănătatea. Taberele de vară parohiale vor stimula o dezvoltare distractivă și eficientă pentru copii.

„Tabere de vară pentru copiii din Moldova”  este un proiect finanțat de Kindermissionswerk.

A