Astăzi este sărbătorită Ziua Internațională a Familiei. Această zi ne oferă un bun prilej de a prețui și a pune accentul pe consolidarea familiei. Este un îndemn să conştientizăm şi să transmitem noilor generaţii valorile familiei, care vor deveni astfel parte a fiinţei lor.

Cu acest prilej, noi, cei de la Caritas Moldova, vă dorim să aveți parte de familii împlinite, cu copii şi părinţi sănătoşi, realizări frumoase, pace şi linişte sufletească tuturor.

Tot în acest context nobil, vă invităm să cunoașteți povestea Anei^*, o tânără beneficiară a Căminului Social JUVENIS (proiect al Caritas Moldova) care a crescut cu greu, fiind mereu judecată că nu are mamă și tată alături. Dar, în ciuda problemelor, povestea ei are un final fericit.

„M-am născut la 4 martie 1997 într-un oraș cu multe neajunsuri – Călărași. Crescând, o vedeam de multe ori pe mama plângând, dar nu înțelegeam de ce. Mai târziu am aflat că tatăl meu biologic îndată ce a aflat că mama rămăseseră însărcinată, a părăsit-o. Îi era greu mamei să mă crească de una singură. Totuși mai avea pe cineva ca sprijin, erau bunicii mei. Bunicul meu era foarte agresiv, foarte des o bătea pe bunica, pe mama și pe celelalte patru surori ale mamei.

Mama, văzând că nu poate să-mi ofere tot ce aveam eu nevoie, a plecat peste hotare, pe atunci eu aveam 5 ani. A plecat în Turcia în anul 2002 și s-a întors pe 31 august 2004, atunci când eu trebuia să pășesc prajul școlii pentru prima dată- eram elevă în clasa 1, dar la câteva zile iarăși a plecat. Așa au trecut încă 7 ani, mama pleca și revea câteva zile o dată la trei luni.

În anul 2011, mama a plecat la Moscova și nu s-a mai întors timp de 8 ani. Timp în care am crescut departe de căldura și dragostea ei, perioadă în care am reușit să văd doar partea negativă a societății. La școală, fiind în clasele primare, cei mai mari mereu râdeau de mine spunându-mi că nu am tată și că și mama m-a părăsit! Însă eu nu îi credeam, în fiecare zi așteptam că iată peste câteva clipe va apărea mama la poartă.

Până la vârsta de 14 ani am locuit cu bunica, ea m-a educat, a avut grijă de mine, a încercat și ea să-mi ofere căldura care îmi lipsea și o așteptam de la mama, dar nu i-a reușit.

Între timp, pentru a-mi mai alina din durerile sufletești, mai mergeam duminica la biserica din sat. Preotul era nanul meu de botez și verișorul bunicului meu. Acesta a văzut situația în care mă aflu, a înțeles că am crescut și am nevoie de mai mult ajutor, inclusiv material. Astfel, s-a oferit să mă ia la el să locuiesc, iar bunica și mama nu au fost împotrivă, întrucât nu aveau suficinte resurse financiare.

În anul 2013 am absolvit gimnaziul din localitate. În anul 2015 am fost admisă ca elevă la seminarul Teologic de Fete din Edineț, pe care l-am absolvit în anul 2018, obținând trei diplome: una de bacalaureat, a doua de Teologie și a treia pentru „Cel mai bun dirijor”.

Tot în anul 2018, am fost admisă la Universitatea Pedagogică Ion Creangă din mun. Chișinău, Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie specială, specialitatea Asistență socială, cu finanțare bugetară.

Vestea că am fost admisă a fost îmbucurătoare pentru toți, însă faptul că trebuie să mă mut într-un oraș necunoscut, trebuie să îmi găsesc un loc de trai și că aceasta mai impune cheltuieli foarte mari, ne-a întristat. Se apropia luna septembrie, iar eu așa și nu am găsit un colțișor unde să locuiesc pentru a putea merge la studii.

În una din ultimele zile de august, nanul meu a auzit un anunț la radio, a notat numărul și a telefonat chiar în acel moment. Așa s-a întâmplat ca a doua zi să îmi fac bagajele și să mă cazez la Căminul social JUVENIS, proiect desfășurat de Fundația de Binefacere Caritas Moldova.

Aici m-am împrietenit cu alte fete, avem posibilitatea să locuim în condiții foarte bune, fără să achităm ceva, suntem sprijinite și îndrumate pentru a ne putea continua studiile cu succes și pentru a obține rezultate bune, ca într-un final să putem obține o profesie și să ne putea angaja.

Viața parcă începuse să prindă culoare, aveam succese la învățătură, am reușit să mă angajez și să îmi continui studiile, dar totuși nu eram împlinită. Mama era departe și acest gând mă măcina zi de zi.

Era începutul anului 2019, după atâția ani de plânsete, așteptări, speranțe, după 8 ani de despărțire, iată că într-o zi a apărut soarele în sufletul meu, m-a trezit într-o dimineață cu razele sale – era vocea mamei care m-a telefonat și mi-a spus ca diseară la ora 18:00, să o iau de la aeroport. Atunci am crezut că o sa-mi sară inima din piept de bucurie – Mama vine Acasă!

A VENIT și acum este lângă mine! Suntem o FAMILIE, în adevăratul sens al cuvântului.

Acum ne desparte doar timpul petrecut la universitate și serviciu.

IUBIȚI-VĂ MAMELE, şi credeți că intr-o bună zi se vor reîntoarce acasă. Când ai credință și speranță, totul se va îndeplini!„ Ana, 22 ani

În fiecare an, pe data de 15 mai, comunitatea internațională sărbătorește Ziua Familiei, în conformitate cu rezoluția 47/237 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, adoptată în anul 1993. În  acest context, anul 1994 a fost proclamat drept Anul Internațional al Familiei, în intenția de a revitaliza valorile familiale perene, de a aduce din nou în atenție importanța pe care familia o are în stabilitatea socială.

^{* „}Ana” este un prenume fictiv, ales pentru a asigura anonimatul.