„Caritas”: Dorim un viitor mai luminos pentru Moldova

O delegaţie organizată de Misiunea Religioasă Catolică „Caritas Moldova”, care a inclus reprezentanţi ai Ambasadei Germaniei la Chişinău şi ai partenerilor din străinătate ai „Caritas”-ului din Elveţia, Italia, Austria, Luxemburg, SUA, a întreprins o vizită în localităţile afectate de inundaţii din raionul Hânceşti pentru a vedea cum se implementează proiectele sponsorizate de Misiune şi cum au fost repartizate ajutoarele. „Caritas Moldova” a donat sinistraţilor aragazuri, frigidere, mobilă, lenjerie de pat, cereale furajere pentru animale.

La Obileni

La Obileni, prima localitate vizitată, lumea era adunată în faţa primăriei unde sosiseră colaboratorii Misiunii „Caritas Moldova” cu camioane pline cu saci cu cereale furajere pentru a fi distribuite, conform listelor prezentate, autorităţile locale.
Vladimir Băieşu, primarul satului Obileni, a mulţumit tuturor donatorilor, menţionând: „Avem 1500 de locuitori, circa 400 de case. Au fost inundate 115 case, au fost acoperite cu apă 305 ha de pământ arabil şi circa 300 ha de imaşuri. Majoritatea familiilor au rămas fără roadă. A existat riscul să nu avem furaje suficiente pentru hrănirea animalelor pe timp de iarnă. Iată de ce acest ajutor pentru noi este necesar ca aerul.” http://www.timpul.md/articol/caritas-dorim-un-viitor-mai-luminos-pentru-moldova-18264.html