Tabere de vară –vacanţă de vis pentru copii

Datorită ajutorului generos acordat de către Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare, Caritas Austria și Caritas Viena, în perioada 2-6 iunie 2014, Caritas Moldova organizează tabere de vară pentru copiii din or. Orhei şi satele Mitoc, Ciocâlteni şi Puţintei. Tabăra de vară este un eveniment de lansare a proiectului „Copii cu viitor – un viitor pentru copii” în localităţile sus-menţionate. Timp de 5 zile, copiii vor fi implicaţi în activităţi recreative dar şi educaţionale, care vor contribui vizibil la dezvoltarea armonioasă a personalităţii lor. Vor fi puse în discuţie subiecte ca: autocunoaşterea, afirmarea de sine, auto-încredere, formarea convingerilor personale, dezvoltarea gândirii creative, comunicarea eficientă şi soluţionarea conflictelor etc. Elementul principal al programului din a cincea zi este concertul de încheiere a taberei. Ajutaţi de moderatori copiii vor organiza un program artistic-distractiv pentru întreaga comunitate. Succesul evenimentului va fi măsurat prin abilitatea organizatorilor de a găsi şi evidenţia talent şi vocaţie în fiecare copil. La finele concertului, copiii vor fi premiaţi cu Certificate de participare şi de asemenea, li se va oferi ceva dulce. Reamintim că proiectul „Copii cu viitor – un viitor pentru copii” este finanțat din fonduri oferite de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare în parteneriat cu Caritas Austria şi are ca scop formarea şi promovarea unui comportament pro-viaţă în rândul copiilor şi tinerilor. Acţiunile proiectului vizează 14 localităţi rurale din raioanele Cahul, Cantemir, Floreşti şi Orhei și sunt implementate de 4 organizații din Republica Moldova: MRC Caritas Moldova, Fundaţia „Regina Pacis”, Misiunea Socială „Diaconia“, Asociația „Altruism“. Asociaţia „Altruism” oferă servicii de consiliere online şi intervenţii în situații de risc (www.pentruviata.md)

Mai multe fotografii pe pagina noastra de pe FB

https://www.facebook.com/caritas.moldova/media_set?set=a.10152200428872861.1073741837.586722860&type=3&uploaded=92#!/caritas.moldova/media_set?set=a.10152200428872861.1073741837.586722860&type=1