Nici o persoană nu trebuie să sufere de foamete.

Caritas Moldova – lucrează pentru a restabili justiţia socială

antifoame-101213-1500-200x300 Distribuirea produselor Masa Bucuriei Aprilie 2014 Balti (5)BANER-11-final-ru

La data de 11 februarie în fiecare an este marcată Ziua Internațională a Bolnavului. În această zi Caritas Moldova în mod special dorește să atragă atenția societății asupra problemelor persoanelor nevoiașe și bolnave și cheamă pe toți la solidaritate umană cu cei în nevoi.

Anume această dată am considerat-o importantă cînd am decis să culminăm campania anti foamete “O familie umană, hrană tuturor” lansată de noi pe 05 decembrie 2013. Campania “O familie umană, hrană tuturor” s-a născut din inițiativa globală a Caritas Internationalis, a primit binecuvântarea Papei Francics și a fost implementată în peste 165 de țări ale lumii. În acest an, organizațiile Caritas, au desfășurat diferite activități pentru a reduce foametea la nivel global.

Și Caritas Moldova, cu susținerea episcopului E.S Anton Coșa, a desfășurat în 2014 mai multe campanii de colectare de produse alimentare care au fost distribuite bolnavilor săraci și singuratici prin cele 7 centre de îngrijire medico-socială la domiciliu. O altă inițiativă, numită campania caritabilă „Lumânarea Credinţei” a fost realizată prin filialele parohiale Caritas din republică.

Astfel, în perioada 05 martie –12 mai 2014 și 30 noiembrie 2014 – 8 ianuarie 2015, întru susţinerea celor în nevoie, mai ales a celor care suferă de foame, în schimbul unei donații de 20/25 lei sau 30/35 lei, fiecare donator a primit drept cadou o “Lumânare a Credinței”.

În perioada Postului Mare şi a Paștelui au fost distribuite 1181 de lumânări iar în perioada Adventului şi a Crăciunului – 289 de lumânări.  Din suma totală a donațiilor colectate, 6370 lei au fost utilizați pentru procurarea produselor alimentare şi distribuirea lor în parohiile implicate în campania de binefacere.

De exemplu, în parohia “Sf. Iosif” din or. Rîbniţa au fost procurate alimente pentru 19 persoane ţintuite la pat, în parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din or. Tiraspol au fost procurate produse alimentare şi distribuite la 8 persoane sărace şi nevoiaşe, în parohia “Sf. Marta” din s. Sloboda – Raşcov a fost pregătită o masă caldă pentru 7 persoane vârstnice cu nevoi speciale, care locuiesc singure.

Restul din totalul mijloacelor financiare colectate, adică 12188 lei au fost utilizate pentru procurarea și distribuirea pachetelor alimentare către bolnavi și persoanele social vulnerabile de “Ziua Internațională a bolnavului”, marcată pe 11 februarie. Peste 50 de familii din 17 localități, preponderent cu mulți copii sau persoane foarte înaintate în vîrstă, care locuiesc în situații extrem de grele, au primit pachete alimentare substanțiale în această săptămână.

Apreciem generozitatea oamenilor de bună credință care s-au implicat activ în campanie și au sprijinit această cauza socială adresată oamenilor în situație de sărăcie extremă.

De asemenea, dorim să le mulţumim tuturor partenerilor noștri: Parohiile Romano Catolice din Dieceza de Chișinău, Hotelul “Vila Natali”, Compania ”Moldauditing” SRL, Centrul European de Educație “FIDES” și ULIM pentru susținerea acordată pe parcursul desfășurării acestei campanii.

Vă mulţumim tuturor!

Noi simţim susţinerea fiecăruia dintre voi!