În ultimul secol şi mai ales în ultimii ani, familia s-a aflat de foarte multe ori în atenţia Bisericii, care se preocupă de familii, de formarea tinerilor în privinţa viitoarei vieţi de familie, dar şi că familiile se simt însoţite în drumul lor, de multe ori dificil.
În perioada 26-28 august 2016, la Institutul Teologic Romano-Catolic, din dealul Copoului din Iaşi, a avut loc un simpozion dedicat familiei, cu tema: “Familia, semnul milostivirii lui Dumnezeu pentru lume şi pentru Biserică”. Conferențiari din România și Italia au prezentat stadiul actual la teologiei căsătoriei și a familiei, pornind de la texte fundamentale prezente în Sfânta Scriptură și în Tradiția Bisericii.
La evenimentul organizat de Oficiul pentru Pastorația Familiei din Dieceza de Iași, au fost invitate să participe câte doua familii din fiecare dieceză și eparhie din România și Republica Moldova. Au fost prezente 22 de familii, însumând 73 de persoane, din cinci dieceze, respectiv: Bucureşti, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Chişinău şi din trei eparhii greco-catolice, respectiv: Bucureşti, Cluj-Gherla, Oradea.
În cadrul simpozionului de la Iași au fost invitaţi să conferenţieze: episcopul Petru Gherghel al diecezei de Iași, PS Cornel Damian, episcop auxiliar pentru arhidieceza romano-catolică de Bucureşti, coordonator al pastoraţiei familiei în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, mons. Mihai Frăţilă, episcopul eparhiei greco-catolice ”Sf. Vasile cel Mare” din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, dr. Anca Maria Cernea, medic specialist în medicină generală, reprezentant al Asociaţiei Medicilor Catolici din Bucureşti, şi familia Maurizio Rizzuto şi Sara Schietroma, profesori la Universitatea ”Salesianum” din Roma.
Intervențiile vorbitorilor au avut la bază textul pe care l-au prezentat în plenul adunărilor sinodale de la Roma, izvoarele care au dus la întocmirea lui, modalitatea în care a fost receptat de Părinţii sinodali şi de publicul larg. Totodată, conferințele au făcut referință la ecoul pe care aceste texte şi mesajul sinoadelor, în general, l-au avut în rândul familiilor din România și la modalitatea în care Biserica a încercat prin aceste sinoade să răspundă exigenţelor timpurilor de astăzi.
PS Petru Gherghel: “Trebuie să recunoaştem, că în perioada dificilă a comunismului, familia creştină din România a dus mai departe tradiţia şi conţinutul credinţei, prin deschiderea faţă de viaţă, faţă de acceptarea încercărilor şi prin simţul datoriei pe care l-a avut şi îl are faţă de generaţiile ulterioare”.
PS Cornel Damian, vorbind despre exortaţia apostolică “Amoris laetitia”, parafrazând titlul operei lui Caragiale, a subliniat: “nu trebuie să devină o scrisoare pierdută, ci trebuie citită, studiată şi pusă în practică, pentru că este un document care are în sine o bogăţie foarte mare”.
Pornind de la realitatea existentă, PS Mihai Frăţilă, a subliniat la rândul său că: familia este capodopera creaţiei, nu trebuie să se lase influenţată de spiritul vremii, iar noi, cei care avem misiunea de a o sluji, să o facem cu sinceritate şi cu devotament şi să nu ne descurajăm, chiar dacă avem impresia că suntem o minoritate. “Minoritatea, spunea Preasfinţitul, de regulă dă sens şi marchează majoritatea.
Simpozionul a oferit ocazia unor întâlniri la nivel de participanţi, în cadrul cărora s-a prezentat parcursul pastoraţiei familiilor la nivel de fiecare dieceză şi eparhie din România şi Republica Moldova. Pornind de la realitatea existentă, de la conferințele simpozionului și documentele Bisericii, participanții au tras concluziile cele mai potrivite pentru fiecare dieceză şi eparhie în parte. Sesiunile de comunicări s-au alternat cu momente de destindere și rugăciune zilnică.
Duminică, 28 august, toți participanții la simpozion au participat la o Sfântă Liturghie pontificală, celebrată în catedrala din Iași de către PS Petru Gherghel, căruia i s-au alăturat episcopii și preoții participanți la acest eveniment.
S-a dorit ca și prin acest simpozion, familia – celula de bază a societății și a Bisericii, să fie întărită, să primească curaj și să fie ajutată în misiunea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o.
*citește articolul în întregime…