Seminar „Doctrina Socială a Bisericii Catolice”

În perioada 19-20 Septembrie 2016, la Centrul European de Comunicare și Cultură (Varșovia, Polonia), s-a desfășurat seminarul cu tematica „Doctrina Socială a Bisericii Catolice”, la care a participat activ și directorul „Caritas Moldova”, domnul Andrei Bolocan. Seminarul a avut loc datorită susținerii Conferinței Episcopilor Catolici din SUA, cu implicarea nemijlocită a Institutului de Studii Politice a Universității Catolice din SUA, (Washington).
În cadrul seminarului, au fost prezentate următoarele lucrări și cercetări:

  1. “Fundamentele spirituale și conceptuale ale doctrinei sociale catolice” – Msgr. John Strinkowski, Dioceza din Brooklyn, New York.
  2. “Probleme de mediu” – Fr. Augusto Zampini, Consilier Teologic „Caritas-Anglia”, Londra.
  3. “Opțiuni preferențiale pentru păturile social-vulnerabile”, Dr. Megan Clark, Universitatea St. John, Queens, NY.
  4.  ”Migrație și Refugiați”, Dr. Ana Rowland, Universitatea din Durham, UK.
  5. “Dreptul muncii și a comerțului”, Fr. Cletus Kiley, Arhidieceza din Chicago, Consilier Special al Arhiepiscopului.

La seminar au mai participat și reprezentanții altor țări precum Polonia, Ucraina, Belarus, Letonia, România și Republica Moldova.

„Participanții seminarului au stabilit relații de parteneriat, iar cunoștințele și abilitățile obținute în cadrul seminarului, urmează să le implementeze în practică în viitor pentru a îmbunătăți productivitatea muncii lor. Aș dori să-mi exprim recunoștința în mod deosebit organizatorilor acestui seminar – Wojtek Mikulski SJ și doamnei Ewa Maciejewska pentru o organizare minunată a evenimentului, pentru o atmosferă frumoasă de muncă dar și pentru ospitalitate”, cu aceste impresii pozitive a revenit acasă domnul Andrei Bolocan, directorul Caritas Moldova.