Vizita echipei de la Caritas Viena.

În perioada 12 -16 februarie 2018, partenerii noștri de la Caritas Viena au efectuat o vizită de lucru în Moldova. Obiectivul principal al vizitei a fost stabilirea oportunităților și necesităților ale Caritas Moldova, Diaconia și Regina Pacis și elaborarea recomandărilor pentru o dezvoltare organizațională sustenabilă.

Mai întâi Managerul de Program Regional – Claudia Giampietri, însoțită de coordonatorii de proiecte Caritas Moldova – Viorica Ivancenco și Arina Zîcu au vizitat Centrul de Zi pentru Copii și Centrul de zi pentru Bătrâni din Râbnița și Centrul de Zi pentru Copii  din Rașcov.  Acolo au fost discutate problemele cu care se confruntă aceste centre cât și soluțiile posibile. Cordonatorii locali au accentuat faptul cât de importantă este continuarea acestor proiecte pentru că în regiunile date nu există alte servicii de acest gen pentru copiii din familii defavorizate. La fel ei și-au exprimat recunoștința pentru sprijinul pe care Caritas Viena îl oferă pentru Centrele de Zi pentru Copii.

La 14 februarie Consultantul pentru Dezvoltare Organizațională Michael Pöltl a vizitat proiectele finanțate de Caritas Viena în comuna Stăuceni: Căminul de Noapte ”Sf.Ștefan”, Centrul de Zi pentru Copii ”Arca lui Noe” și Centrul medical de Îngrijiri la Domiciliu.

Conducătorul Departamentului de Ajutor Extern,  Gudrun Gusel și Consultantul pentru Dezvoltare Organizațională Michael Pöltl au efectuat vizite la partenerii noștri din țară: Diaconia și Regina Pacis iar apoi a fost organizată o ședință de lucru în comun cu toți partenerii Caritas Viena. Unul din punctele importante de discuție a fost necesitatea de  a crea mecanisme pentru implementarea Politicii de Protecție a Copilului; s-a pus accentul pe dezvoltarea și implementarea businessului social – organizațiile din Moldova trebuie să fie inovative în acest domeniu și să ia în considerație în primul rând necesitățile beneficiarilor.

Caritas Moldova apreciază supportul oferit pe parcursul anilor  de Caritas Viena la implementarea proiecteleor noastre. Acest suport este mai important pentru beneficiarii noștri care au nevoie de sprijin și protecție.