Asistență individuală de urgență

Programul Social al Caritas Moldova este bazat pe incluziunea socială a persoanelor nevoiașe. Prin intermediul proiectului “Asistență individuală de urgență” ne propunem  să reducem riscul social al persoanelor/familiilor care nu pot depăși situațiile dificile din cauza factorilor de natură economică, socială, psihologică, ș.a. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, am vizitat câteva familii aflate în situații de risc.

O familie din Durlești crește 3 copii mici, casa în care locuiesc nu le aparține, aceștia o închiriază de la proprietar. Soțul deși este bolnav, lucrează cu ziua pentru a încerca să întrețină familia. Prin intermediul proiectului “Asistență individuală de urgență”, pe parcusrsul a trei luni Caritas Moldova le-a oferit scutece și terciuri pentru copii. F9B35FB8-B5E8-4719-8C8D-A921E0CCF9A8

În satul Dobrogea o altă mămică  bolnavă de epilepsie crește singură doi copii școlari, soțul i-a părăsit cu 5 ani în urmă, iar ea din cauza bolii nu se poate angaja la un loc de muncă permanent, deaceea lucrează cu ziua pentru a le putea asigura strictul necesar celor doi copii.

Deoarere familia a acumulat datorii la serviciile comunale, aceasta a fost deconectată de la rețeaua de distribuție a energiei electrice și de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.

Prin intermediul aceluiași program, Fundația le-a oferit bani pentru reconectare la rețeaua de distribuție a energiei electrice și procurarea cărților pentru copii.

1Cotofan

Casa în care locuiesc necesită a fi reparată, pe lîngă asta, familia nu dispune nici de frigider, mașină de spălat sau televizor, și ar fi recunoscători dacă cineva le-ar acorda o mână de ajutor pentru a depăși această situație critică.

În Sîngera o familie crește  patru copii minori, deoarece nu au proria locuință, aceștia locuiesc cu chirie.

Fetița cea mică are alergie la lactoză, mama suferă de mai multe boli. Caritas Moldova  prin intermediul aceluiași program le-a achitat chiria pentru 3 luni, a oferit scutece și mâncare fără lactoza pentru bebeluș.

E11E92AC-B608-4CE0-8C65-5C5E681C35CF

Toate familiie au primit  pachete alimentare, haine și rechizite pentru copii.