Sâmbătă, 25 Martie 2017, la Chișinău a avut loc a III-a ediție națională a Marșului pentru Viață „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, organizat de ASOCIAȚIA MOLDOVA PENTRU VIAȚĂ în cadrul campaniilor internaționale anuale de promovare a culturii vieții MARCH FOR LIFE.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop de Chișinău Anton Coșa, Fondator al Fundației de Binefacere Caritas Moldova și al Pr. Diacon Edgar Vulpe, Președintele Fundație Caritas Moldova, împreună cu reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice de Chișinău: Pr. Andrei Oleinic, Pr. Petru și Fratele Adam Bojanowski, membrii echipei naționale ai Caritas Moldova, în frunte cu Directorul Andrei Bolocan, au participat la Marșul pentru Viață – prin acest fapt, susținem această inițiativă și promovăm conștientizarea și responsabilizarea în rândul societății față de darul vieții, prin sprijinirea femeilor în criză de sarcină și a copiilor lor.

Avortul afectează Republica Moldova, a cărei populație la 1 ianuarie 2016 era de 3.553.056 locuitori, statisticile arată că în perioada 1955– 2015 au fost înregistrate 3.675.657 avorturi.

Numărul uriaș de avorturi este cauzat de ignorarea problematicii crizei de sarcină și existenței unei mentalități publice pro-avort.

Criza de sarcină apare în momentul în care o femeie ia în considerare întreruperea cursului firesc al sarcinii, adică nașterea copilului, și se gândește la posibilitatea de a face avort. Criza de sarcină se datorează unor probleme exterioare cărora ea nu reușește să le facă față. În majoritatea cazurilor, femeile în criză de sarcină doresc să aibă și alte opțiuni în afara avortului. Dar aceste opțiuni devin disponibile doar dacă o altă persoană o sprijină. Lipsa sprijinului duce la lipsa de alte opțiuni. Astfel, alegerea avortului nu mai este o alegere propriu-zisă, ci pare singura cale de ieșire din criza de sarcină.

Fiecare persoană poate să ajute o femeie în criză de sarcină!

Experiența celor care s-au implicat arată că sprijinul din partea tatălui copilului, a unei prietene, a unui psiholog sau a unui cleric poate face diferența între avort și nașterea copilului.

Instaurarea mentalității pro-avort în societate a eliminat aproape complet înțelegerea corectă a crizei de sarcină, existența alternativelor la avort și firescul de a sprijini o femeie în criză de sarcină. Din punct de vedere practic, membrii societății au dezvoltat indiferență față de femeile în criză de sarcină, iar legislația nu s-a dezvoltat în direcția stimulării alternativelor la avort.

Fără o informare corectă și fără înființarea la nivel național de centre de sprijin a femeilor în criză de sarcină, trauma avortului va afecta în continuare copiii, mamele, familiile și societatea în general.
Societatea, în ansamblu, poate crea instrumente prin care să sprijine femeia în criză de sarcină, precum:

1. acordarea unei indemnizații pentru femeia însărcinată care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii (indemnizație acordată după 14 săptămâni de sarcină);
2. înființarea de centre de sprijin a femeii însărcinate, unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui de asistent social specializat în criză de sarcină;
3. legiferarea plasării de instalații speciale de tip „baby box” în zidurile exterioare ale spitalelor, unde mamele care consideră că nu își pot îngriji copiii îi pot depune în condiții de siguranță – ca ultimă soluție la o situație de criză, ele pot preveni pruncuciderea și abandonul copiilor nou-născuți; aceste dispozitive sunt prezente în numeroase țări din lume;
4. legiferarea posibilității, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul; posibilitatea oficierii la cerere a unei slujbe religioase adecvate, cum se procedează în cazul copiilor decedați la scurt timp după naștere și nebotezați;
5. crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere, după modelul adopției începute în perioada de sarcină care este utilizat în S.U.A., Marea Britanie, Australia;
6. legiferarea adopției deschise, care ar putea determina mai ușor încredințarea spre adopție sau acceptul pentru adopția copiilor care nu pot fi îngrijiți de părinții sau de rudele biologice;
7. valorizarea în societate a tuturor celor implicați în adopție, în vederea eliminării mentalității disprețuitoare la adresa copiilor adoptați, a părinților adoptivi și, mai ales, la adresa mamelor sau părinților care își încredințează copiii spre adopție deoarece consideră că nu se pot ocupa corespunzător de creșterea lor.