Campania de colectare a rechizitelor școlare ”Ajută-mă să-mi pregătesc rucsacul de școală” s-a finalizat cu succes

În perioada 01 iulie –  20 august 2018, la inițiativa Fundației de Binefacere Caritas Moldova, a avut loc campania de colectare a rechizitelor școlare ”Ajută-mă să-mi pregătesc rucsacul de  școală”. Scopul acestei acțiuni de caritate a fost să-i ajutăm și sprijinim pe copiii din familii social-vulnerabile, care nu au posibilități de a-și achiziționa rechizite școlare, și pentru motivarea lor să-și continue studiile la școală.

Astfel, cu sprijinul partenerilor Campaniei, au fost colectate rechizite și ghiozdane, iar în cele din urmă, am reușit să ajutăm 100 de copii și tineri defavorizați din diferite regiuni ale Republicii Moldova oferind rechizitele necesare școlarizării.

Finalizarea campaniei a fost marcată la 24 august, iar în cadrul evenimentului copii sau bucurat de un program distractiv și interactiv, care a cuprins următoarele activități: atelier de confecționare a semnelor de carte; atelier de jocuri intelectuale și educative și atelier starturi vesele.

De asemenea pentru părinți a fost organizată Garderoba Socială, unde au avut posibilitatea de     a-și alege îmbrăcăminte pentru copii și alte lucruri necesare, totodată, aceștia au beneficiat de pachete alimentare. La final copii au avut parte de o demonstrație din partea reprezentanților Inspectoratului General de Poliție  cu privire la regulile esențiale de comportament pe stradă, și apoi au fost premiați cu câte un ghiozdan cu rechizite necesare pentru începerea unui nou an școlar.

La eveniment au participat partenerii Campaniei și alți reprezentanți ai societății civile.

Fundația de Binefacere Caritas Moldova le aduce tuturor partenerilor sincere mulţumiri pentru aportul semnificativ la susţinerea copiilor aflaţi în dificultate și apreciază parteneriatul lor ca o contribuție majoră în desfășurarea activității de binefacere întru prosperarea copiilor: Metro Cash & Carry, Radisson Blu, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Suravegherea Pieței, Compania Moldcell, Birolux-MT SRL, Aqua Unica, Edu Joc, Papirus Market, Sandriliona, Miulimpex.

Cu sprijinul dumneavoastră, 100 de copiii merg astăzi la școală echipați, dar și cu încredere în sine sporită și satisfacții!

Suportul partenerilor este esențial pentru noi și ne bucurăm că împreună putem face lucruri mari! Ca și dumneavoastră, credem că investiția în educație este sursa principală a dezvoltării, cea mai importantă investiție pe care o putem face pentru viitorul Republicii Moldova! Împreună putem crea punți între oameni, putem preveni abandonul școlar dar și stimula performanța școlară, putem reuși să le oferim suportul și accesul la propria dezvoltare copiilor care provin din medii defavorizate sau cu un risc crescut de marginalizare.

Mulțumirile noastre se îndreaptă către voi toți, şi ne bazăm în continuare pe susținerea dumneavoastră pentru a face cât mai multe lucruri frumoase pentru copiii defavorizați.