Odată cu înfiinţarea, în anul 1996, a Parohiei Stăuceni, debutează şi  activităţile sociale în această localitate. Un an mai târziu, este iniţiat proiectul  Cantina Socială care oferă zilnic prânzuri calde pentru copii din familiile social-vulnerabile. La început, Cantina era amplasată în  casa Pr. paroh Klaus Kniffki, pentru ca în 1999 să fie transferată în incinta Casei parohiale de pe lângă biserică. Suplimentar este construită şi o bucătărie pentru buna funcţionare a Cantinei.

În 2001, într-o altă încăpere din Casa parohială se deschide şi Centrul pentru copii de vârstă preşcolară. În 2003 are loc inaugurarea Centrului medico-social care oferă servicii atât în incinta Centrului, cît şi la domiciliu. în acelaşi an, este înfiinţată filiala Caritas în cadrul  parohiei, care devine parte componentă a Caritas Moldova.

În 2006, graţie susţinerii financiare a Cardinalului de Viena, Em. Sa Christof  Schonborn a început construcţia Căminului pentru persoanele fără adăpost „Sf. Ştefan”. La 6 Decembrie 2007, acest Cămin a  şi fost deschis, adăpostindu-i pe cei dintîi beneficiari.

Direcţiile principale de activitate ale Caritas Stăuceni sunt: asistenţa socială, asistenţa medicală şi asistenţă în cazuri extreme.


Date de contact