Împărtășim o lumină de speranță și bunătate

În preajma sărbătorilor de iarnă echipa Caritas Moldova, împreună cu voluntarii Young Caritas au mers să aducă lumină și căldură oamenilor necăjiți de soartă, dar cu speranța vie. În cadrul Campaniei „Donează împotriva sărăciei”, desfășurată în parteneriat cu magazinul Bonus, s-au colectat produse alimentare și igienice, cu ajutorul oamenilor de bună credință, oamenilor milostivi și cu inimă mare pentru beneficiarii noștri, care sunt vârstnici singuratici, persoane țintuite la pat, persoane cu boli incurabile.

Suntem recunoscători celor care s-au implicat activ și au donat pentru o cauză nobilă, bineînțeles și voluntarilor, care și-au dăruit din timpul și energia lor și cu mult entuziasm au îndemnat oamenii să fie mai buni și mai solidari. Astfel, am reușit să aducem bucurie în casa a 10 familii nevoiașe, pentru avea posibilitatea, în ajun de Crăciun, să pună pe masă o cină caldă și să se bucure de Nașterea Domnului.

Plini de entuziasm și cu voie bună voluntarii s-au implicat activ și au rămas și cu impresii plăcute în urma activității realizate:

„Experiența pe care o acumulez în interacțiune cu beneficiarii Caritas Moldova este de fiecare dată unică. Mă simt plină de bucurie atunci când văd un zâmbet pe fața disperată a oamenilor care se luptă cu boala, dar nu pierd speranța și credința în Dumnezeu, ei continuă să se roage pentru cei dragi, pentru noi, pentru sine. Atunci mi se umple inima de suferință, dar și de curaj, ca să merg și să ajut acești oameni în continuare. Oferind aceste produse familiilor și împărtășind spiritul sărbătorilor care se apropie, venind cu urări de bine, am simțit lumină în suflet.”
Daniela, Coordonator voluntari Young Caritas

Campania „Donează împotriva sărăciei” continuă până în luna ianuarie, astfel încât, oricine care simte că poate face o faptă bună, poate lăsa o donație în boxa din cadrul magazinului Bonus, din str. Tiraspol 5, și să aducă mai multă bunătate și credință pentru cei disperați.

Web 297x297_doneaza impotriva saraciei_craciun

Împreună devenim mai buni, ne sensibilizăm pentru a oferi un mic ajutor celor aflați în necaz!