Istoria Fundației de Binefacere ”Caritas Moldova”

La 10 mai 1995, Episcopul de  Chişinău a înregistrat Misiunea Religioasă Catolică Caritas Moldova,  ca departament social al Bisericii Romano-catolice din Republica Moldova, care  acţiona prin intermediul filialelor Caritas din  parohiile locale, formate din director local (parohul comunităţii), coordonator operaţional, colaboratori şi  voluntari.

Începînd cu data de 02 iunie 2015 Misiunea Religioasă Catolică Caritas Moldova s-a reorganizat prin transformare în Fundația de Binefacere ”Caritas Moldova”.

La nivel naţional, Caritas Moldova este format din Consiliul de Administraţie, Cenzor, Preşedinte, Director, colaboratori şi voluntari. Caritas Moldova este membru cu drepturi depline al Federaţiei Caritas Europa (în total, 45 de membri) şi al confederaţiei globale Caritas Internationalis (în total, 165 de membri), reprezentînd serviciul catolic de dezvoltare umană şi asistenţă socială, activând pentru  a construi o lume mai bună, în special pentru cei săraci şi oprimaţi, indiferent  de rasă, religie, vârstă, sex, ocupaţie sau orientare politică.

  1. Principalele categorii de beneficiari ai Caritas Moldova sunt: persoanele în etate cu surse minime de existenţă, oameni fără adăpost, persoane cu dizabilităţi, bolnavi incurabili sau cu patologii grave, copii și tineri din familii vulnerabile și/sau monoparentale, alte categorii aflate în dificultate.
  2. Fundația noastră îşi desfăşoară  activităţile pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul echipei nationale si a rețelei regionale din Bălţi, Bender, Chişinău, Creţoaia, Grigorăuca, Raşcov, Rîbniţa, Slobozia Raşcov, Stăuceni, Stîrcea, Tiraspol, Ungheni, Glodeni, Rîșcani.
  3. Sursa de inspiraţie pentru Caritas este Doctrina Socială Catolică, bazele fundamentale ale acordării asistenţei sociale şi cadrul legislativ în vigoare.

Pe parcursul anilor, Caritas Moldova a implementat diferite proiecte. Totul a început cu simpla distribuţie a ajutoarelor umanitare trimise din vest – haine, încălţăminte, produse igienice şi alimentare. Mai târziu, s-a continuat cu proiecte de susţinere a populaţiei, cum ar fi: “Cărbune şi lemn”, “Ajutor sinistraţilor”, „Cadouri şi sărbători de Crăciun şi Paşti”, reparaţia orfelinatelor, farmacia săracilor, deschiderea sau susţinerea grădiniţelor de copii, organizarea vacanţei de vară pentru copii, etc.

În anul 1999, Caritas Moldova a început realizarea proiectelor de lungă durată, precum: Home Care, Centrele Medico-Sociale, Programul de prevenire a migraţiei ilegale, Ferma agricolă din s. Grigorăuca, Centre de zi pentru copii din familii vulnerabile la Bălţi şi Rîbniţa, Centrul de reabilitare pentru copiii cu dizabilităţi fizice din Sîngerei, spitalizarea pacienţilor nevoiaşi, dotarea spitalelor cu echipament medical şi para-medical, burse pentru studenţi, acordarea ajutoarelor umanitare, inclusiv, medicamente, persoanelor defavorizate, întreţinerea Cantinelor sociale, etc.

În 2004, Caritas Moldova îşi reformulează strategia de combatere a sărăciei aplicând planul strategic pilot. Astfel, din ianuarie 2005, a început implementarea primului plan strategic de trei ani (2005 – 2007) conform standardelor Federaţiei Caritas Europa. O simplă analiză comparativă indică o creştere semnificativă a numărului de proiecte şi, respectiv, a numărului de beneficiari: de la 46 de proiecte implementate în 2004 (cu peste 17 000 beneficiari), la 63 de proiecte – în 2005.? Beneficiari A urmat Planul strategic 2008-2010, care și-a propus realizarea unui șir de obiective, printre care – asistenţa oferită grupurilor de persoane vulnerabile şi reintegrarea socială a persoanelor sărace şi marginalizate. Activităţile desfăşurate pe tot teritoriul Moldovei sunt parte integrantă a Planului strategic 2012-2016.

Direcţiile principale de activitate sunt:

1.  Dezvoltare comunitară

2.  Asistenţă medicală

3.  Asistență Socială

4.  Educație, Prevenire și Tineret

5.  Intervenţii în cazul calamităţilor naturale

6.   Dezvoltare organizaţională, pledoarie și promovare