Tabăra de vară „FLY Summer Camp 2017”

Ne bucurăm să vă anunțăm că în perioada 19-23 iunie, la Vadul lui Vodă va începe tabăra de vară – „FLY Summer Camp 2017” . 25 din cei 100 de studenți participanți ai cursului: „Educație Financiară pentru Tineri”, selectați în urma testului final de evaluare, vor avea oportunitatea să scrie și să își implementeze proiectul în Școala Profesională la care studiază, prin obținerea unui Mini-Grant în valoare de 500 USD.

„Această tabără de vară cu durata de o săptămână este concepută pentru tineri cu vise și speranțe mari, care știu că sunt lideri sau doresc să fie lideri. Ei știu că pot face lucruri mărețe și cu instrumentele necesare, resurse și îndrumarea mentorilor – ei vor reuși!”

IMG_7166

Ghidați de experții Ciutac Eugenia și Viorica Ivancenco, tinerii vor participa la activități de cunoaștere și dezvoltare personală, leadership, promovare și vor fi instruiți în scrierea de proiecte.

Agenda activităților în cadrul FLY – Summer Camp 2017:

  1. Sesiunea 1. – Formarea comunității de învățare
  2. Sesiunea 2 – Explorare Personală
  3. Sesiunea 3. – Relații interpersonale
  4. Sesiunea 4. – Cheia Succesului
  5. Sesiunea 5.  – Inițierea și derularea unei afaceri

Noi credem în acești tineri și credem în visele lor și noi simțim că ei sunt următoarea generație de lideri. Această tabără este construită pe baza concepției că, atunci când tinerii sunt inspirați să iubească pe sine, să-și cunoască valoarea și să-și dezvolte competențele care le creează un viitor luminos și sănătos, ei devin de neoprit în căutarea celui mai bun „EU” și a viselor lor.

De la începutul anului, circa 100 de studenți de la 4 școli profesionale din țară (Școala Profesională nr. 6 din Chișinău, Școala Profesională nr. 9 din Chișinău, Școala Profesională nr. 1 din Cahul și Școala Profesională nr. 3 din Bălți) au participat la cursuri de instruire în „Educației Financiară pentru tineri”, realizate în 8 sesiuni educativ-informativ moderate de către 11 dintre studenți de la Facultățile de Economie și Drept din țară.

Proiectul „FLY” – Educație financiară pentru tineri este finanțat de către Catholic Relief Service din SUA.

logo