„Unde este dragoste și caritate, acolo este Dumnezeu”

Andrei bolocan_4x5UBI CARITAS ET AMOR, DEUS IBI EST

„Unde este dragoste și caritate, acolo este Dumnezeu” – aceste cuvinte din imnul străvechi al Bisericii Occidentale pot fi considerate și imnul organizaţiei noastre, căci anume aceste cuvinte reflectă în deplină măsură esenţa existenţei Fundaţiei de Binefacere. Milostenia și dragoste faţă de cel nevoiaș sunt două componente necesare pentru a construi relaţia noastră cu Dumnezeu. Caritatea nu este doar o faptă ci o predispunere sufletească și compasiune care ne-au fost oferite drept model de către Isus Cristos.
 
Milostenia noastră este centrată pe demnitatea umană, deoarece ajutând–ul pe cel nevoiaș noi împărtășim cu el suferinţa, îl ajutăm sa-și ducă crucea și într-un final vedem în cel nevoiaș imaginea lui Dumnezeu călcată în picioare de greutăţile vieţii. Poruncile date de Salvator ne cer să ne iubim aproapele. Dragostea este una dintre cele mai importante virtuţi creștine și este veriga de legătură între oameni. Fără dragoste societatea noastră nu ar putea să se dezvolte armonios.
 
Suntem recunoscători tuturor celor care în anul 2016 au fost alături de noi și împreună cu noi au participat în viaţa oamenilor nevoiași. Mulţumim tuturor care au contribuit financiar sau nemijlocit așa cum a spus Ioan Gură de Aur”… a hrănit pe cel flămând, a dat de băut celui însetat, a îmbrăcat pe cel gol sau pe cel nevoiaș, a vizitat un bolnav, a primit un străin în casa sa…” - Andrei Bolocan, Director Caritas Moldova

Vă invităm să răsfoiți „Raportul anual de activitate Caritas Moldova 2016”